Tușiera de la Metalul – Voluntari 2, o fostă Miss Moldova
De câte ori au călcat pe sinteticul din Crâng, în interes de serviciu, femininele le-au purtat noroc jucătorilor de la Metalul. În ultima confruntare din luna femeii, în brigada exclusiv botoșăneană, care va conduce meciul de mâine, se regăsește și o asistentă. Și nu orice fel! Indiciile suplimentare care sporesc atractivitatea pentru această dispută nu sunt de neglijat: Nicoleta Grigoriu este o fostă miss Moldova și, la cei 29 de ani ai săi, arată într-un mare fel! De cum au auzit de această delegare, întâmplător sau nu, astăzi, toți componenții lotului au tras tare la ultimul antrenament. Ca s-o poată vedea de aproape, cât mai mult timp, fiecare își dorește să joace contra Voluntariului, încă din primul minut. Astfel că, misiunea antrenorului la creionarea unui unsprezece de start, va fi cu atât mai dificilă. E interesant de urmărit și dacă jocul echipei noastre va fi unul „înghesuit” pe partea pe care va oficia arbitra asistentă din Botoșani.
Ultimele succese ale buzoienilor când au fost arbitrați de femei, s-au petrecut în septembrie, la meciurile de Cupă din 2020. Mai întâi, la Rm Sărat, într-un duel interjudețean, în trioul complet feminin s-a aflat și buzoianca Mihaela Gomoescu Țepușă dar, care reprezintă, de ani buni, Colegiul din București. Cea mai recentă victorie, e drept pe muchie de cuțit, după prelungiri și penalty-uri executate, e legată de prezența, în premieră, a unei arbitre de centru, secondată de tușieri – bărbați. Inregistrarea partidei dintre Metalul Buzau si Voluntari 2 va fi transmisa de TV BUZAU sambata si duminica de la ora 20.00