DOUĂ GOLURI, „CADOU” DIN PARTEA METALULUI

0
35

Începutul de octombrie n-a fost deloc unul grozav pentru echipierii Metalului. După o victorie și 2 remize, ambele în deplasare, a venit și prima înfrângere din campionat, la Voluntari. Patru zile mai târziu, buzoienii au pierdut ocazia de a reedita parcursul memorabil din precedenta ediție a Cupei. Le-au făcut cadou 2 goluri vecinilor de județ și au părăsit competiția.
Contaminarea lui Bardaș, menajarea pieselor grele – Ispir și Mihăeș ori creditul acordat unor jucători care n-au mai prins demult tricoul, au fost cauzele schimbărilor operate în primul unsprezece de antrenorul Vali Stan.
Răzvan Popescu, cel de-al treilea portar din lot – titularul buturilor, fundașul Piciu prezent în formula de start, Iacob – Pavel, cuplul de atacanți în premieră și Păun, desemnat căpitan au fost noutățile de pe foaia de joc.
Chiar și în aceste condiții, Buzăul și-a luat în serios statutul de gazdă și de favorită după ce, în sezonul trecut, ajunsese în faza optimilor. Printre eliminatele de-atunci, 2 formații de ligă secundă și chiar adversara din Focșani, venită să-și ia revanșa pe sintetic. Gazdele aupresat tot timpul, au adus mingea în fața porții dar n-au știut să obțină profit în duelurile de unu la unu cu jucătorii adverși, ceva mai atletici. Oaspeții s-au apărat supranumeric și au mizat din plin pe axioma fotbalistică „jocul greșeala așteaptă”.
A plouat cu centrări în careul vrâncean dar puține au avut destinatari preciși în pofida numeroaselor faze fixe. Cea mai mare ocazie a meciului l-a avut în prim-plan pe Alin Iacob, bine servit în interiorul careului în minutul 30. Nouarul buzoian a șutat cu sete dar tânărul portar focșănean a deviat în transversală iar acțiunea se încheie fără urmări pe tabela de marcaj. Două acțiuni în banda stângă semnate de Adrian Badea, câte una de fiecare repriză, au punctat doar la impresia artistică. La reluarea partidei, o nouă incursiune ofensivă a mijlocașului se încheie cu un șut expediat pe colțul scurt, scos în corner de Apenciucesei. E faza care îl determină pe antrenorul gazdelor să îl trimită în teren pe Ispir, liderul echipei. Imediat, Iacob primește o pasă în adâcime, scapă singur spre poartă dar în locul unui șut decisiv preferă o întoarcere și apoi trimite în blocajul fundașilor adverși.
Arma secreta a echipei moldovene s-a dovedit a fi ardeleanul Lemac, atacantul introdus la jumătatea reprizei secunde și care a profitat de 2 breșe în defensiva gazdelor. La prima, căpitanul Păun ratează un dribling la mijlocul terenului cu care își pune adversarii pe contraatac și le face viața grea coechipierilor din apărare. Lemac îl întoarce ușor pe Nedelcu și trimite cu boltă în vinclul porții Metalului. Era minutul 80 și gazdele încă mai sperau într-o egalare dar n-a fost de acord același jucător care s-a dovedit a fi un oportunist perfect. O minge rătăcită în careul mic între portarul buzoian și fundașul central Piciu ajunge pe linia de fund, chiar lângă stâlpul porții, de unde marcatorul primului gol o strecoară în plasa porții goale. Metalul pierde un meci pe propriile naivități din apărare și părăsește Cupa în turul al treilea în fața unui adversar care, din nimic a a marcat de două ori fără a trimite un alt șut pe spațiul porții. Sâmbătă, buzoienii au ocazia reabilitării în campionat în fața formației din Balotești, ultima clasată în serie după 4 etape.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ