Componenţii celei mai vechi formaţii din Buzău s-au întâlnit într-un meci amical pentru a sărbători 62 de ani de la “naşterea” clubului Metalul.
La aniversarea celei mai longevive echipe din Buzău au participat foşti jucători şi antrenori ai formaţiei buzoiene. Confruntarea s-a încheiat amical, la egalitate, 4 la 4.
Foştii jucători şi antrenori ai formaţiei buzoiene şi-au împărtăşit apoi cele mai frumoase amintiri.
La meciul aniversar a asistat şi Pompiliu Coşconea, fostul conducător al fotbalului buzoian, de asemenea jucător la Metalul în anii `60.
De trei ani, de soarta formaţiei Metalul Buzău se ocupă un om de afaceri din București, iar buzoienii au planuri mari.
După reamenajarea bazei sportive, sunt vizate primenirea centrului de copii şi juniori şi accederea în liga a III-a.
În teren au fost prezenţi cei doi sponsori ai formaţiei buzoiene. Fiul – Patrick şi tatăl – Mircea Benga.
Metalul Buzău porneşte ca favorită în noua ediţie a Ligii a IV-a, competiţie care va începe weekend-ul următor.
REPORTER: ANDREI PIŢIGOI