LA UN PAS DE UCIDEREA ÎN MASĂ A PORCILOR

0
509

Focarele de pestă porcină africană se extind cu repeziciune, în județul Buzău. Joi a fost confirmat un nou caz, în comuna Poșta Câlnău, unde au murit 3 porci, iar alți 9 au fost sacrificați de medicii veterinari. Autoritățile locale s-au întrunit în ședință și au luat decizia de a sacrifica în masă porcii, în scop preventiv, dacă focarele de pestă porcină vor continua să se răspândească rapid.
Județul Buzău este la un pas de sacrificarea în masă a porcilor. Joi, a fost confirmat un nou focar de pestă porcină africană în localitatea Zilișteanca, din comuna Poșta Câlnău. Gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecția, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. A fost executată uciderea suinelor, 9 exemplare, precum și ecarisarea cadavrelor.
Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău s-a reunit pentru a adopta planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. O propunere ce a fost adoptată vizează sacrificareaîn masă a porcilor, în scop preventiv.
Decizia a fost aprobată de membrii Comitetului pentru Combaterea Bolilor. Pentru o astfel de acțiune, autoritățile au cerut sprijin Armatei.
Măsura sacrificării în masă a porcilor se va aplica în condițiile în care focarele de pestă porcină africană se vor extinde în județul Buzău.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ