Cercetată sub control judiciar
O lucrătoare a Centrului de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Râmnicu Sărat a fost trimisă în judecată de către procurori pentru purtare abuzivă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău
„Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat din data de 6.02.2025 s-a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei D.G., la data comiterii faptei lucrător social în cadrul DGASPC Buzău – Centrul de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Râmnicu Sărat, pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă. În fapt, în sarcina acesteia s-a reţinut că la data de 5.11.2024, în jurul orei 08,03, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de lucrător social în cadrul DGASPC Buzău – Centrul de abilitare şi reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilităţi din Râmnicu Sărat, post ce are ca principal scop îngrijirea, igiena, siguranţa beneficiarilor şi curăţenia încăperilor centrului, a lovit-o în repetate rânduri cu palmele în zona feţei şi a capului şi a împins-o pe numita D.E.C., beneficiar al serviciilor centrului, persoană încadrată cu handicap grav, permanent.
În cauză a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, printre obligaţiile impuse fiindu-i interzisă inculpatei şi exercitarea profesiei de lucrător social în cadrul DGASPC sau altă instituţie publică similară din domeniul public, activitate în exercitarea căreia a comis fapta. Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat menţinerea măsurii preventive faţă de inculpată”, informează Parchetul.