Care este provocarea anului 2025 pentru IJJ
În anul 2024, jandarmii buzoieni au efectuat peste 5000 de misiuni specifice de asigurare și menținere a ordinii publice. Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, în anul precedent au fost executate 749 de acțiuni în cooperare cu alte in-stituții, dintre care 29 de acțiuni speciale în sprijinul structurilor de combatere a criminalitățíi organizate, anticorupție sau D.I.I.C.O.T., la care au fost angrenați circa 300 de jandarmi, care au asigurat sprijin operațional pentru punerea în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, majoritatea fiind pe linia combaterii traficului ilicit de droguri. Jandarmii motani au intervenit în cadrul a 9 misiuni de căutare/salvare a unor persoane aflate în dificultate, 21 de persoane primind astfel sprijinul acestora. Totodată au continuat şi exerciţiile pentru pregătirea personalului cu partenerii instituţionali.
Structurile de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău au aplicat un număr de 2855 sancțiuni contravenționale, aproximativ 90% dintre acestea reprezentând abateri ale legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încăl-care a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. În anul 2024, jandarmii buzoieni au constatat 65 de infracțiuni în cadrul activităților desfășurate independent, fiind astfel depistați 56 de autori care au comis fapte susceptibile a se încadra pe prevederile legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Au continuat totodată şi încadrarea de noi candidaţi pe funcţii în cadrul Inspectoratului de Jandarmi.
Au fost înregistrate peste 15.000 de apeluri, din care 520 au fost finalizate cu inter-venții directe.