Prefectul a arătat “biciul“

0
7

Șefii deconcentratelor “amenințați”cu planul de guvernare
Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea a atras atenția șefilor instituțiilor publice din județul Buzău că în anul 2023 va supraveghea modul în care își duc la îndeplinire atribuțiile, mai precis planul de guvernare. Directorii deconcentratelor vor trebui să dea seamă de fiecare dată în cadrul ședințelor Colegiului prefectural vizavi de aspectele și măsurile asumate la nivel de Guvern.
Prin urmare, a subliniat reprezentantul Guvernului în teritoriu, vor exista intervenții de fiecare dată atunci când vor exista abateri de la măsurile pe care autoritățile locale trebuie să le îndeplinească în plan economic, social, în ceea ce privește educația, sănătatea și siguranța cetățenilor.
Potrivit Codului Administrativ, printre altele prefectul îndeplinește atribuții privind asigurarea implementării la nivel local a politicilor guvernamentale, conduce serviciile publice deconcentrate, intervine în situații de urgență și verifică legalitatea documentelor emise de către autoritățile locale.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ