Infrastructura rutieră, o problemă stringentă a turismului local
Primarul comunei Lopătari a organizat un tur ghidat alături de reprezentanți ai Prefecturii Buzău la cel mai cunoscut punct de atracție turistică din zonă…Focul viu de la Terca. Fenomen rar la nivel mondial, focul viu se dorește a fi promovat la nivel național prin organizarea de excursii sau târguri care să îi aducă față în față pe turiști cu localnicii și tradițiile lor.
La pas pe traseul turistic s-a aflat și prefectul județului Buzău.
Potrivit reprezentantului guvernului în teritoriu, autoritățile ar trebui să își dea mâna urgent astfel încât să găsească soluții pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere.
Vizita a avut loc în contextul Zilei Internaționale a Geodiversității.
Florin Zafiu
Prefectul a venit la Focul Viu, ca să ne spună, să ne dăm mână cu mână și să construim noi drumul dintre Lopătari și Terca (Focul Viu)?!?!
Și-a murdărit cumva, bocancii?!
Pe mine m-a convins: mă duc să iau târnăcopul și lopata.
Parcă ăsta este rolul lui, ca reprezentant al guvernului, să dea fonduri guvernamentale, pentru îmbunătățirea infrastructurii localităților județului Buzău, din care face parte și acest OBIECTIV TURISTIC DE REFERINȚĂ PENTRU JUDETUL PE CARE, CA GUVERNATOR, ÎL ,,CONDUCE”!
Mulțumim pentru sfat dom’ prefect! De mâine ne apucăm de treabă! Vă anunțăm când îl terminăm, că dăm adălmașul! Să nu mâncați și să nu beți înainte, că vă dăm noi!
Până la urmă, de ce ați venit la Focul Viu?!?!?!