Concurs, degustare și culegere direct din livadă
Cireșele au fost la mare căutare în acest weekend în Buzău. La Stațiunea Pomicolă Istrița, delicioasele fructe au avut o sărbătoare a lor, iar sute de participanți au fost provocați să jurizeze un concurs inedit. Aceștia au avut de degustat peste 100 de probe din toate soiurile de cireșe cultivate la noi în țară. Sărbătoarea Cireșilor a ajuns la cea de-a zecea ediție, iar participarea a fost cea mai numeroasă de pînă acum.
Cel mai important moment a fost concursul de degustare a cireșelor. Jurații au avut o misiune grea, asta pentru că au fost 71 de probe de gustat. Fiecare vizitator a primit un tabel, iar după degustări au putut alege soiul cel mai bun.
Stațiunea Pomicolă Istrița funcționează sub coordonarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară iar evenimentul a încercat să îi aducă față în față pe toți producătorii de cireșe.Evenimentul, ajuns deja la cea de a 10-a ediție, a fost găzduit de Stațiunea Pomicol Istrița. Cele mai importante soiuri de cireșe cultivate la noi în țară au fost prezentate publicului larg. Vizitatorii au putut cumpăra cireșe direct din livada de la Istrița, la prețuri mult mai mici decît în piață.
Reprezentanții Stațiunii au lansat și o invitație inedită pentru cei care vor să mămânce cireșe pe săturate.
Stațiunea Pomicolă Istrița produce fructe dar și material săditor de peste 120 de ani. Fructele recoltate aici ajung în toate colțurile lumii, fiind apreciate pentru calitatea lor.