STAȚII MODERNIZATE

0
53

Stațiile de transport în comun vor fi modernizate. După ce mai mulți călători s-au plâns de orarul alambicat trecut pe plăcuțele din stații, conducerea Trans Bus a decis să le schimbe astfel încât să devină pe înțelesul tuturor. În câteva săptămâni, plăcuțele vor fi înlocuite.

Zeci de călători care obișnuiesc să meargă cu mijloacele de transport în comun ne-au sesizat cu privire la orarul de circulație montat în stații. Buzoienii se plângeau de faptul că orele de sosire în stații nu erau trecute clar, astfel încât aceștia să știe cât mai au de așteptat până când vine autobuzul. Sesizarea a ajuns și la urechea conducerii Trans Bus, care a decis să înlocuiască actualele plăcuțe cu unele noi pe care să fie afișat orarul actualizat al autobuzelor.

Probleme de afișaj au apărut după ce parcul auto al societății Trans Bus a fost îmbogățit cu mai multe autobuze și astfel timpul de așteptare în stații s-a micșorat. Noile orare nu au mai fost publicate în stații, ceea ce i-a bulversat călătorii.

Odată cu introducerea pe traseu, în luna octombrie, a noilor autobuze achiziționate de Trans Bus, programul pe majoritatea traseelor a fost prelungit până la ora 22.00, iar timpul de așteptare în stații nu depășește 15 minute.(DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ