Unul dintre răniții accidentului de marți și-a pierdut viata

0
5228

Se putea evita accidentul dramatic de pe DN 2 E85?
Un grav accident de circulație a avut loc marți dimineață pe DN2E85, la ieșire din localitatea Costești. A fost vorba despre o coliziune între un camion de mare tonaj și 3 autoturisme, dintre care două staționate. Unul dintre autoturisme suferise o avarie moment în care un alt șofer a oprit pentru a-i acorda o mână de ajutor. De aici a rezultat un carambol în urma căruia două persoane au ajuns în stare gravă la spital.
Oprirea unui autoturism pe marginea drumului și mai ales pe unul presărat cu nenumărate accidente grave cum este DN2 E85 reprezintă un pericol, dacă nu sunt luate măsuri de siguranță rutieră.
Polițiștii recomandă șoferilor să nu oprească în locuri nesigure iar în situația în care condițiile meteo nu sunt favorabile să găsească soluții astfel încât să fie cât mai vizibili.
Unul dintre șoferii ajunși la Spitalul Județean Buzău a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la o unitate medicală din Capitală. Celălalt pacient internat în Secția ATI în vârstă de 28 de ani și-a pierdut viata miercuri, au precizat reprezentanți ai Spitalului Judetean Buzau în ciuda eforturilor depuse de medici.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ