GAL Crivățu de S-E și AFIR Buzău organizează campanie de donare de sânge la Amara
100 de donatori sunt așteptați vineri , 7 aprilie începând cu ora 9.00 în localitatea Amara pentru a dona sânge. Campania este desfășurată de către Asociația GAL Crivățu de Sud-Est în parteneriat cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale-Oficiul Județean Buzău. Având în vedere nevoia acută de sânge din spitalele din România, organizatorii fac apel la donatori să vină în număr cât mai mare. În schimb toți cei care vor dori să întindă o mână de ajutor pacienților aflați în stare gravă, care au nevoie de transfuzii, vor avea parte de multiple beneficii.
Campania se adresează în special locuitorilor din comunele limitrofe municipiului Râmnicu-Sărat, dar orice donator este binevenit.
Donatorii sunt așteptați la Centrul Multifuncțional de Zi din Amara, strada Unirii, nr.8 începând cu ora 9.00.













