CJ finanțează activitățile sportive

0
31

Modificări de organizagrame în instituțiile de cultură
Consiliul Județean Buzău a adoptat o serie de modificări în organigramele de funcții ale Muzeului și Bibliotecii Județene. Potrivit proiectului de hotărâre, Muzeul Județean Buzău și-a diminuat numărul posturilor de conducere d ela 5 la 4 dar și-a majorat posturile din cadrul Biroului financiar de la 6 la 7. Pe de altă parte, managerul Bibliotecii judeţene „Vasile Voiculescu” Buzău a înaintat solicitarea de modificare a nivelului unui post din statul de funcţii prevăzut cu studii medii, în post cu studii superioare, ca urmare a absolvirii studiilor de nivel superior de către titularul postului, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de legislația în vigoare privind promovarea în carieră.
În cadrul aceleiași ședințe, administrația județeană a majorat sumele de bani pentru finanțarea unor cluburi sportive de la 18.670.000 la 19.008.000 lei.
70 la sută din suma totală alocată activităților sportive a fost direcționată către handbal masculin, fotbal masculin, șah, karate și culturism. 30 la sută din suma totală a fost alocată activităților sportive dedicate copiilor și juniorilor.

DISTRIBUIȚI