Activitatea unei societăţi suspendată
Pe parcursul anului 2024, inspectorii de muncă din cadrul ITM Buzău au aplicat sancţiuni de aproximativ 400.000 lei, fiind sistată activitatea unui agent economic.
ITM Buzău a organizat acţiuni de control în anul 2024 având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
ITM Buzău
„Au fost efectuate 794 controale la agenţi economici din Judeţul Buzău; au fost sancţionaţi 306 angajatori şi s-au aplicat 410 sancţiuni contravenţionale (79 amenzi contravenţionale în cuantum de 394.000 lei şi 331 avertismente); s-au dispus 410 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă”, a transmis ITM.
Inspectorii de muncă au descoperit de timpul verificărilor deficienţe referitoare la utilizarea de către angajaţi a unor echipamente neconforme dar şi organizarea necorespunzătoare a activităţii de prevenire a accidentelor de muncă.
ITM Buzău
„Deficienţele frecvent constatate: neutilizarea echipamentului individual de protecţie de către lucrători; organizarea necorespunzătoare a activităţii de prevenire şi protecţie; utilizarea unor echipamente de muncă neconforme; fişe individuale de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nesemnate de persoanele care au efectuat şi verificat instruirea; neefectuarea examenului medical periodic la termenul scadent; neautorizarea şi/sau neefectuarea verificării tehnice periodice a echipamentelor de muncă aflate sub incidenţa ISCIR; instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă neefectuată la termen; neefectuarea de măsurători la instalaţia de punere la pământ pentru echipamentele de muncă electrice folosite pentru executarea diferitelor operaţii; punerea la dispoziţie pe piaţă de echipamente individuale de protecţie fără ca acestea să respecte legislaţia UE aplicabilă”, infomează sursa citată.
Totodată au fost oprite din funcţiune 5 echipamente de muncă şi a fost sistată activitatea unui agent economic.













