“Descoperă Buzăul” prin “Turismul activ”
Consiliul Judeţean Buzău va fi prezent la două târguri de turism, unul naţional, unul internaţional. Astfel, în perioada 14-16 februarie, Consiliul Judeţean (CJ) Buzău participă, alături de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, la Târgul Internaţional de Turism de la Chişinău, „Tourism&Travel Expo – Expoziţie internaţională specializată de turism şi călătorii”, iar în perioada 20 – 23 februarie 2025, va fi prezent cu stand propriu la Târgul de Turism al României, organizat de ROMEXPO Bucureşti.
CJ Buzău
„Sub sloganul ‘Descoperă Buzăul’, vom face cunoscută diversitatea ofertei turistice a judeţului, invitând vizitatorii să exploreze şi să experimenteze Buzăul natural, cultural, spiritual, autentic, gastronomic, activ şi, de ce nu, legendar. Anul acesta, judeţul Buzău a înscris în competiţia naţională ‘Destinaţia Anului’ nu mai puţin de 4 destinaţii: Staţiunea Sărata-Monteoru (categoria Staţiuni balneo-climaterice), Geoparcul Internaţional UNESCO Ţinutul Buzăului (categoria Tărâmuri de poveste), satul Aluniş, comuna Colţi (categoria Sate de poveste) şi Muzeul Judeţean Buzău (categoria Istorie şi cultură). Târgul de turism de la Romexpo va fi o ocazie de a face cât mai cunoscute aceste destinaţii. Competiţia îşi va anunţa finaliştii în luna martie”, a transmis CJ Buzău.
Tema principală din acest an este „Turismul activ”, aducând în atenţia turiştilor posibilitatea de a practica activităţi în mijlocul naturii precum rafting şi caiac pe râul Buzău, stand-up paddling pe lacul Siriu, plimbări cu biciclete electrice, trasee de drumeţie, distracţii în parcuri de aventură, pescuit, Via Ferrata ş off road & buggies.
CJ Buzău
„Buzăul se poate mândri cu unul dintre cele mai lungi trasee de rafting din ţară, 14 km, fiind considerat de către specialişti drept cel mai bun traseu de rafting şi caiac din România, atât pentru începători, cât şi pentru experimentaţi. Anul acesta, la standul CJ Buzău se va regăsi şi un material nou – pliantul ‘Buzăul Activ’, care prezintă, în cele mai sugestive imagini şi texte de promovare, experienţele pe care turismul activ le oferă prin peisajele spectaculoase şi diversitatea activităţilor în inima naturii. Însă, ca de fiecare dată, în cadrul standului CJ Buzău, vor fi aduse în atenţia publicului toate obiectivele şi destinaţiile turistice prin materialele de promovare: pliante, broşuri, hărţi, imagini, clipuri de prezentare din seria ‘La noi în Buzău’. Standul CJ Buzău va fi ‘presărat’ cu delicioasele produse tradiţionale româneşti, care atrag turiştii datorită gustului intens şi autentic.”, anunţă organizatorii.
Totodată, în colaborare cu producătorii locali, vor fi organizate la stand degustări de cârnaţi de Pleşcoi, covrigi de Buzău, ghiudem, babic şi multe altele.













