Medicina între sistemul public şi cel privat
Spitalul Judeţean Buzău a reuşit în ultima perioadă să mai reducă din deficitul de personal însă în continuare există o nevoie acută de specialişti. Una dintre problemele majore a unităţii a fost localizată la nivelul secţiei de cardiologie care la un moment dt funcţiona la o cotă de avarie din punct de vedere al resurselor umane, în situaţia în care există mii de pacienţi cu boli cardiovasculare care necesită tratament de specialitate. Potrivit Spitalului Judeţean Buzău în următoarea perioadă la secţia de cardiologie ar putea ajunge specialişti.
Reprezentanţii spitalului vorbesc despre o situaţie genertă de faptul că o parte dintre medici aleg sistemul privat.
Pe fondul unei număr neadecvat de medici care să efectueze gărzi, şi al numărului mare de pacienţi de-a lungul timpului au existat nemulţumiri de partea ambelor părţi. În timp ce personalul medical a atras atenţia cu privire la perioadele lungi de timp pe care le lucrează, pacienţii au ridicat problema timpului de aşteptare şi uneori a calităţii actului medical.













