Elevii faţă în faţă cu specialiştii Companiei de Apă Buzău
Compania de Apă Buzău a organizat o nouă Campanie de informare și publicitate adresată copiilor în cadrul “Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014 – 2020”, un amplu proiect de investiții cu finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene.
Compania de Apă Buzău
“Acțiunile de educare și conștientizare adresate copiilor au potențialul de a influența pozitiv educația și dezvoltarea lor, ajutându-ne pe noi să promovăm importanța protejării surselor de apă și să încurajăm un stil de viață sustenabil pentru conservarea resurselor de apă. În acest mod, contribuim la formarea unei generații responsabile și la un viitor sustenabil”, informează Compania de Apă Buzău.
Reprezentanţii operatorului regionl de apă a organizat întâlniri cu 300 de elevi din școlile din localitățile Buzău (Școala gimnazială nr. 11), Siriu, Măgura, Viperești, Cândești și Vernești care au participat la diverse activitățile, având ca temă principală importanța consumului responsabil de apă și protejarea mediului înconjurător.













