Localități și Sate întregi acoperite de noriul lăsat în urmă de viitură
În emisiunea de ieri ,,Subiectul Zilei’’ moderată de Mariela Baciu, unde au fost invitați, Paula Ispas, președinte al ,, Asociația Îmbunătățirea Vieții’’ și Bogdan Tănase, voluntar la Crucea Roșie Buzău s-a dezbatut subiectul sinistraților din Galați și nevoia de solidaritate la nivel regional dar și național.
Chiar dacă a trecut o săptămână de la viitura, care a afectat 28 de Comune din Județul Galați, apele încă sunt prezente în unele localități, unde pământul nu a mai putut face față cantității de apă.
Mai mult de atât, timpul este cel mai mare ,,dușman’’ al sinistraților care încearcă să își adune ce a mai rămas în urma viiturii și se roagă ca vremea de afară să mai țină cu ei. Mulți dintre aceștia se adăpostesc în podurile caselor sau chiar în casele care abia se mai țin în picioare.
Totodată, un aspect important menționat în emisiune a fost acela al solidarității și al dorinței de a ajuta pe cei aflați la nevoie. Prin telefon a fost contactat și prefectul Galațiului, Andreea Naggar, care a menționat că, astăzi va fi prezentă în Comunele grav afectate de calamitate.
Nevoiile principale ale oamenilor din zona sunt, alimentele neperisabile, produse de igienă personală, medicamentele, apă potabila dar și de menaj. Directorul Crucii Roșii Buzău, Floarea Bârzu, prezentă prin telefon a menționat că, un număr însemnat de paturi dar și alte produse de uz gospodăresc vor ajunge cât mai curând în zonele afectate.
Demersurile de ajutorare a persoanelor aflate în Județul Galați vor continua și în perioada următoare, așa promit autoritățile locale dar și voluntari implicați.













