Luna Mai vine cu surprize la Muzeul Judeţean Buzău
Muzeul Județean Buzău anunță organizarea programului cultural internațional Noaptea Europeană a Muzeelor, ediția din anul 2025, în data de 17 mai. Cu acest prilej muzeul a pregătit publicului o serie de evenimente precum Escapadă culturală internațională nocturnă, vernisarea a două expoziții de artă grafică, prezentarea unei expoziții de etnografie precum și expunerea publică a fildeșului de mamut, descoperit de la Săpoca.
Muzeul Judeţean Buzău
„Programul Escapadă culturală internațională nocturnă reprezintă o întâlnire cu valorile culturale ale Indiei, în acest an programul fiind organizat în colaborare cu Ambasada Indiei de la București. Astfel pentru ediția din acest an, împreună cu partenerii din India, vor fi organizate următoarele momente: o expoziție de costume tradiționale indiene sari, expoziția fotodocumentară ”Incredible India”, expoziția fotodocumentară ”Constituția Indiei”, demonstrații de yoga și dansuri indiene, prezentarea unui stand cu mirodenii indiene, iar un artist va realiza, pentru toți doritorii, tatuaje temporare cu Henna”, informează instituţia de cultură.
Publicul buzoian va avea posibilitatea de a explora elemente de artă și cultură tradițională indiană. Cu o fascinantă evoluție istorică, Republica India reprezintă cea mai mare țară din lume ca număr de locuitori, cu peste 1,460 miliarde de oameni. De-a lungul evoluției sale, India a oferit omenirii importante contribuții în artă, știință și cultură. În India își au originea piperul, cardamonul, șofranul și unele dintre cele mai apreciate condimente din lume; aici s-au născut cele mai vechi religii, medicina ayurveda și yoga. O altă surpriză este reprezentată de expunerea fildeşului de mamut descoperit în comuna Săpoca.
Muzeul Judeţean Buzău
„Una dintre cele mai importante descoperiri paleontologice din ultimii ani, din țara noastră, s-a petrecut la începutul acestui an în județul nostru. Este vorba despre un fragment de dimensiuni apreciabile provenind de la un incisiv superior de mamut, care după extragere din sit a fost supus proceselor de conservare și restaurare. Cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor piesa va fi prezentată publicului, împreună cu o replică 1:1 realizată de elevii Liceului de Arte ”Margareta Sterian” Buzău”, transmite Muzeul Judeţean Buzău.
Accesul la toate evenimentele va fi gratuit.
Interesant! O seară cu multe surprize!!