Discuţii aprinse în Consiliul Local Municipal Buzău
La data de 12 decembrie 2015, în cadrul celei de-a 21-a Conferinţe a Părţilor la Convenţiacadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, 195 de state, inclusiv România, au adoptat Acordul de la Paris, care urmăreşte limitarea creşterii temperaturilor globale la mult sub +2 grade°C.
Municipiul Buzău s-a angajat să devină un oraş modern, durabil şi neutru din punct de vedere climatic până în 2035, în cadrul iniţiativei europene „100 de oraşe climat-neutre şi inteligente până în 2030″.
Astfel, prin Contractul de Neutralitate climatica Municipiul Buzău şi-a propus atingerea neutralităţii climatice până în anul 2035, prin reducerea emisiilor de CO2 cu 80% faţă de 2022, aliniindu-se la obiectivele UE, cum ar fi Pactul Verde European şi iniţiativa ,100 de oraşe neutre climatic şi inteligente”.
Proiectul care r fi trebuit supus votului în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal a fost retras de ordinea de zi. Chiar şi aşa a iscat discuţii aprinse,
Proiectul cu pricina a ridicat o serie de întrebări în ultima perioadă, în special legate de comunicarea faţă de cetăţeni. Mai mulţi consilieri locali au criticat faptul că buzoienii nu au fost puşi la curent cu detaliile proiectului.
În sala de şedinţe a CLM au fost prezenţi atât simpli cetăţeni cât şi parlmentari.
Proiectul va urma să fie readus în faţa consilierilor locali pentru a-şi da acordul prin vot.













