Acţiune desfășurată de polițiștii din Buzău, în perioada 07-13 octombrie
În perioada 07-13 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău s-au alăturat operațiunii „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operaţiunilor Europene al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).
Obiectivul principal al acțiunii a vizat depistarea și sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, pentru prevenirea accidentelor de circulație, ținând cont de pericolul și consecințele circumscrise unor astfel de evenimente. Oamenii legii au luat în calcul şi creșterea fluxului de mașini pe zona de tranzit, așa că au acționat și pentru prevenirea altor abateri rutiere, precum excesul de viteză, depășirile neregulamentare, comportamentul agresiv la volan.
Pentru monitorizarea și controlul traficului rutier au fost folosite toate aparatele din dotarea Poliției Române.
În data de 11 octombrie, în intervalul 13.00-19.00, polițiștii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea, 86 de sancțiuni au fost aplicate șoferilor ce au depășit regimul legal de viteză, 6 sancțiuni au fost aplicate celor ce nu au purtat centura de siguranță, dar și 27 de sancțiuni celor ce au comis alte abateri.
De asemenea, 26 de șoferi au predat permisele de conducere pentru ca au apăsat prea tare pedala de accelerație, doi șoferi pentru că au efectuat neregulamentar manevra de depășire, iar un șofer a rămas pieton, deoarece… nu a acordat prioritate de trecere celor ce s-au angajat în traversarea regulamentară a drumului, prin locurile speciale destinate.













