Plan de măsuri pentru reducerea riscului rutier

0
38

Prevenţie şi apoi sancţiuni
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău pune un accent deosebit pe prevenţie, în situaţia în care au loc frecvente accidente de circulaţie. Cu toate că trendul în ceea ce priveşte accidentele grave este unul descendent, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, există un risc rutier ridicat ce poate genera în continuare accidente. IPJ are în derulare un plan preventiv pentru pietoni, ţinând cont că principala cauză a accidentelor în acest an este indisciplina pietonală, respectiv traversarea străzii prin locuri nepermise ori deplasarea pe carosabil.
Activităţi de natură a preveni accidentele sunt organizate şi în ceea ce îi priveşte pe şoferi.
Potrivit IPJ Buzău, activităţile de prevenire a acidentelor se vor derula în paralel cu cele combative, respectiv de sancţionare a participaţilor la trafic care nu respectă regulile de circulaţie.

DISTRIBUIȚI