Politici sustenabile și eficiente pentru viitorul sistemului spitalicesc
Reprezentanţi ai Spitalului Judeţean Buzău au participat la conferinţa naţională „Realități ale Spitalelor Publice din România în 2025”, un eveniment de amploare dedicat analizării și îmbunătățirii sistemului de sănătate publică din România.
Evenimentul a reunit peste 150 de participanți – manageri de spitale publice din întreaga țară, reprezentanți ai autorităților publice, specialiști în domeniul medical și al asigurărilor de sănătate – cu scopul de a identifica soluții strategice și inovative pentru dezvoltarea și modernizarea sistemului sanitar.
Temele conferineţei au vizat administrarea eficientă a spitalelor publice, tehnologie medicală și digitalizare, îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul medical, strategii pentru creșterea calității serviciilor și satisfacției pacientului sau politici de sănătate publică și comunicare medicală.
SJU Buzău
“Participarea la conferința “Realități ale Spitalelor Publice din România în 2025” a evidențiat încă o dată necesitatea unui dialog deschis și a unei colaborări reale între toți cei implicați în sistemul de sănătate publică. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău au avut ocazia să valorifice experiențele împărtășite la nivel național și să contribuie activ la conturarea unor politici sustenabile și eficiente pentru viitorul sistemului spitalicesc public”, informează spitalul judeţean.
Astfel de conferințe nu reprezintă doar simple cadre de discuție teoretică. Ele facilitează conexiuni profesionale valoroase, oferă soluții concrete și sprijină procesul de modernizare reală a sistemului sanitar.













