„O onoare și o responsabilitate”
Deputatul Romeo Lungu a fost reales în funcția de chestor al Camerei Deputaților, odată cu reluarea activității parlamentare. Anunțul a fost făcut luni, printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
„Astăzi, odată cu reluarea activității parlamentare, am fost reales în funcția de chestor al Camerei Deputaților. Este o onoare și o responsabilitate pe care o asum cu seriozitate și respect față de instituția Parlamentului și față de cetățenii pe care îi reprezint”, a transmis Romeo Lungu.
Chestorii din cadrul Camerei Deputaților au un rol administrativ esențial, ocupându-se de buna funcționare a instituției. Romeo Lungu a subliniat importanța acestei funcții:
„Rolul chestorului este unul administrativ și organizatoric – asigură buna funcționare a Camerei Deputaților, gestionează aspecte legate de buget, logistică, disciplină, patrimoniu și sprijină desfășurarea în condiții optime a activității parlamentare.”
Deputatul le-a mulțumit colegilor pentru votul de încredere și a promis că își va continua activitatea cu aceeași dedicare:
„Le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și vă asigur că voi continua să îmi îndeplinesc atribuțiile cu responsabilitate, așa cum am făcut și până acum.”
În încheiere, Romeo Lungu s-a declarat onorat de posibilitatea de a contribui la consolidarea unei instituții democratice funcționale.













