Sancţiuni pentru munca la negru

0
16

Amenzi de peste 100.000 aplicate de ITM
Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău a efectuat acţiuni de control în luna Iulie 2024 având ca obiectiv verificarea modului în care angajatorii respectă prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă. Au fost efectuate 93 controale la agenţi economici din Judeţul Buzău.

ITM Buzau
“Au fost sancţionaţi 13 angajatori şi s-au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale (10 amenzi contravenţionale în cuantum de 104.500 lei şi 5 avertismente ). S-au dispus 290 măsuri cu termene concrete de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de inspectorii de muncă. În luna Iulie 2024 la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău au fost înregistrate un număr de 32 de petiții în domeniul relațiilor de muncă. Au fost reclamate aspecte referitoare la neacordarea drepturilor bănești, nereguli privind timpul de muncă și timpul de odihnă, cazuri de muncă nedeclarată sau alte aspecte din domeniul relațiilor de muncă”, informează ITM.
De asemenea, au fost înregistrate 28 solicitări scrise de informații din partea unor persoane fizice sau juridice în ceea ce privește aplicabilitatea legislației muncii în domeniul relațiilor de muncă în contextul dinamicii modificărilor accelerate a acesteia precum și alte date comunicate în baza protocoalelor.

ITM Buzau
“Au fost identificați 5 angajatori care nu au încheiat cel târziu în ziua anterioară începerii
activităţii în forma scrisă contract individual de muncă, prin consimțământul părților, au primit la muncă lucrători fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în Revisal, au primit la muncă salariați în perioada în care aceștia aveau contractual individual de muncă suspendat, au primit la muncă persoane cu depășirea duratei timpului de muncă stabilit prin contractele de muncă cu timp partial pentru un număr de 5 persoane primite la muncă în domeniile comerț, restaurante, prestări servicii. Faptele…au fost sancționate de inspectorii de muncă prin aplicarea de amenzi în cuantum de 90.000 lei. În luna iulie 2024 au fost depistate 5 persoane prestând muncă nedeclarată și s-au aplicat 5 sancțiuni”, arată ITM.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ