Legătură simbolică între Suceava și Buzău
La Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău s-a oficializat o ceremonie specială pentru sfințirea unei troițe din lemn, oferită de o delegație din Suceava. Troița, realizată de meșterul Florin Cramariuc, a fost amplasată în curtea instituției.
Troița reprezintă recunoștința fermierilor din Suceava pentru sprijinul echipei buzoiene de cercetători. Gestul, unul simbolic marchează aprecierea față de eforturile cercetătorului Costel Vânătoru. Stela și Ioan Boca, fondatorii unei pensiunii cunoscute din Bucovina, au dorit să marcheze astfel importanța colaborării între regiunile din România.
Ceremonia întărește legăturile dintre comunitățile din Suceava și Buzău, celebrând contribuțiile cercetării agricole. La eveniment au participat personalități importante, printre care fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.













