AJOFM se aşteaptă la un număr mai mare în perioada următoare
Absolvenţii de liceu promoţia 2025 se pot prezenta pentru înregistrare ca şomeri fără drept la indemnizatie, ca etapă prealabilă şi obligatorie pentru obţinerea indemnizaţiei de şomaj, în intervalul 07 Iunie 2025– 05 August 2025. Începând cu anul 2018, ulterior înregistrării ca şomeri fără drept la indemnizatie, absolventii pot beneficia de indemnizatie de somaj doar dacă la data solicitării dreptului, după data de 5 august nu au fost admişi la o altă formă de învăţământ.
Potrivit prevederilor legale, absolvenţii trebuie să se prezinte la agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă în termen de 60 de zile de la absolvire.
În situaţia în care unii tineri mai au corigente şi nu au situaţia încheiată la toate materiile, aceştia se vor prezenta într-un interval de 60 de zile de la susţinerea şi promovarea examenului de corigentă.













