14 persoane evacuate și două rănite în urma unei deflagrații

0
23

Un convector pe gaz defect, posibila cauză a exploziei
O explozie s-a produs în această dimineață la o locuință aflată la etajul 4 al blocului VAE Apcarom, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Sitruații de Urgență. În urma deflagrației, au fost preluate și transportate la spital două victime cu arsuri.
Explozia nu a fost urmată de un incendi în schimb s-a putut auzi de sute de metri. Oamenii au fost evacuați din bloc de către pompieri.
La fața locului au fost dislocate mai multe autospeciale de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.
Autoritățile au demarat cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea deflagrației. Cel mai probabil a fost vorba depre un convector pe gaze defect.
Potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Buzău, cele două victime au suferit multiple arsuri.
Instalațiile de încălzire pe gaz se pot transforma în adevărate bombe în situația în care nu sunt verificate sau sunt folosite în mod incorect. De la începutul anului până în prezent la nivelul județului Buzău pompierii s-au confruntat cu aproximativ 50 de incendii care au avut drept cauză scurt-circuite electrice, scăpări de gaze, mijloace de încăzire folosite necorespunzător ori cu improvizații sau coșuri de fum neprotejate termic.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ