2022, anul roșiilor și usturoiului de Buzău

0
12

Județul Buzău, lider național în producția de usturoi
Pentru sectorul agricol local, anul 2022 ar putea însemna o imensă oportunitate de dezvoltare a unor afaceri în domeniul agricol. Specialiștii au anunțat că în acest an se vor aloca fonduri pentru culturile de roșii din sere și solarii dar și pentru usturoi, acolo unde județul Buzău este fruntaș din punct de vedere al calității și producției.
În anul 2022 vor continua finanțările pentru programele naționale agricole care au dat rezultate, au anunțat reprezentanții Direcției Agricole Buzău. Spre exemplu, “Programul tomata” în sere și solarii va continua. Cererea de roșii proaspete, mai ales în sezoanele când acestea nu pot fi cultivate tradițional în grădini, este foarte mare, motiv pentru care programul va acorda în continuare sprijin financiar cultivatorilor. Pe de altă parte, vor exista bugete pentru cei care doresc să înființeze culturi de usturoi iar aici județul Buzău se detașează de celelelate zone ale țării cu producții record și calitate.
Vor exista fonduri și pentru susținerea domeniului zootehnic. Există programe financiare pentru creșterea porcilor din rasele Bazna și Mangalița, au precizat specialiștii.
Direcția Agricolă va anunța noi linii de finanțare în perioada următoare, imediat ce acestea vor avea avizul ministerelor de resort.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ