31 DE ANI DE LA REVOLUŢIE

0
45

S-au împlinit 31 de ani de la Revoluţia din 1989, iar cei care şi-au pierdut viaţa în timpul sângeroaselor evenimente de atunci au fost comemoraţi la Monumentul Eroilor Martiri din Piţa Dacia. A fost o ceremonie restrânsă, adaptată situaţiei sanitare actuale, la care au participat alături de revoluţionari şi urmaşi ai celor care murit în decembrie 89, reprezentanţi ai autorităţilor judeţului.
Eroii Revoluției din Decembrie 1989 au fost comemorați în cadrul unei ceremonii restrânse, în conformitate cu regulile impuse de pandemia de coronavirus. În memoria buzoienilor căzuţi în urmă cu 31 de ani autorităţile au organizat un ceremonial militar şi religios, iar un reprezentant al asociaţiilor de revoluţionari a vorbit despre ce a urmat momentelor istorice decembrie din 89.
Despre societatea actuală şi despre aşteptările care nu s-au împlinit a vorbit şi primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, prezent la eveniment.
Despre ceea ce este acum de făcut pentru a progresa a vorbit şi subprefectul judeţului Buzău, Alecu Vasile
În decembrie 1989, 47 de buzoieni şi-au pierdut viaţa, iar în memoria lor, în faţa Palatului Comunal, din Piaţa Dacia, a fost ridicat Monumentul Eroilor Martiri.

Laurenţiu Marinov/Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ