33,39 % rata de promovare la Bacalaureatul de toamnă

0
48

Doar 195 din 584 de absolvenți au reușit
Ministerul Educației a publicat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele Examenului național de Bacalaureat în sesiunea august 2023. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar, la nivelul județului Buzău rata de promovare a fost de 33,39 la sută.

IȘJ
“La nivelul județului Buzău, rata de promovare (după contestații) este
de 33,39 %. Pentru promoția curentă, rata de promovare este de 33,7 %, iar pentru promoțiile anterioare, rata de promovare este de 32,26 %. Au promovat 195 de candidați, dintr-un total de 584 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 155 candidați provin din promoția curentă, iar 40 decandidați provin din promoțiile anterioare”, a informat inspectoratul școlar.

SURSA IȘJ
Nu au fost înregistrate incidente în timpul examenelor dar nici note maxime.
“Nu sunt candidați care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat”, a mai transmis IȘJ Buzău.

DISTRIBUIȚI