4000 de intervenţii ale ISU în prima jumătate a anului! Intervenţiile medicale, cele mai numeroase

0
36

În prima jumătate a acestui an pompierii buzoiani au participat la aproape 4000 de misiuni, cele mai multe dintre ele reprezentînd cazuri medicale asistate de către paramedicii modulului SMURD. Conform unui raport al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, timpul mediu de răspuns al echipajelor SMURD a fost în medie de 4 minute iar durata unei intervenţii de aproximativ 16 minute. În ceea ce priveşte incendiile produse pe raza judeţului în tot acest timp, conform unor calcule, acestea s-au produs în medie cîte unul în fiecare zi.
Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău au acţionat în prima jumătate a anului în mii de cazuri. La cele mai multe dintre ele, reprezentînd 70 la sută din totalul intervenţiilor, au participat paramedicii modulului SMURD. Ne referim la intervenţii medicale, acordarea primului ajutor, asistarea şi transportul victimelor unor accidente rutiere la Spitalul Judeţean Buzău.
Trei persoane şi-au pierdut viaţa în prima jumătate a acestui an în urma incendiilor alte şase fiind transportate în stare gravă la spital. Timpul mediu de răspuns al pompierilor la încendii în această perioadă a fost de 17 minute iar durata medie de intervenţie de 59 de minute. Totodată distanţa medie pînă la locul incendiului a fost de 15 kilometri iar viteza de deplasare medie – 59km/h.
Au existat şi alarme false în 11 situaţii. Totodată pompierii buzoieni au numărat 119 întoarceri din traseu ca urmare a faptului că incendiile au fost stinse de serviciile voluntare sau populaţie înainte ca echipajele ISU să ajungă la faţa locului. În prima jumătate a lui 2017 s-au mai produs 95 de incendii de vegetaţie uscată.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ