A crescut oferta locurilor de muncă în sezonul estival

0
70

Măsuri pentru susţinerea unor angajaţi
Primele luni ale anului 2026 nu au excelat la capitolul locuri de muncă vacante. În sezonul estival însă angajatorii din judeţ au simţit nevoia de a angaja personal pe fondul comezilor sau reluării unor activităţi, motiv pentru care şi oferta pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă este ceva mai mare.
Totuşi, au existat şi angajatori care s-au confruntat cu probleme financiare.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă achită până la finalul lunii iulie salariile unui număr de aproximativ 1500 de angajaţi, după ce o societate comercială aflată într-o situație financiară delicată a accesat o schemă de întrajutorare, în baza unui concordat preventiv.
Angajații companiilor aflate în concordat preventiv au acces la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale. Măsură oferă o plasă de siguranță pentru recuperarea salariilor restante în situații de dificultate financiară, înainte de a se ajunge la insolvență.

DISTRIBUIȚI