Abaterile din trafic înregistrate de trotinetişi, un fenomen îngrijorător

0
11

Ce spun poliţiştii? A fost înregistrat şi un accident mortal.
În ultima perioadă poliţiştii rutieri au organizat controale în trafic ce au vizat pe lângă pietoni, biciclişti sau şoferi şi conducătorii de trotinete electrice. În acest sens, numărul de sancţiuni au crescut pe fondul nerespectării de către unii dintre trotinetişi a regulilor minime de circulaţie.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Buzău, printre cei care încalcă regulile de circulaţie, se regăsesc deseori şi copii.
Poliţiştii fac şi o serie de recomandări.
Pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puțin 14 ani.
Dacă un drum este prevăzut cu pistă pentru biciclete, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulația trotinetelor electriceeste permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
În circulația pe drumurile publice trotineta electrică trebuie să fie echipată cu mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare.
Trotineta electrică trebuie prevăzută cu un sistem de frânare eficace, sistem funcțional de direcție și sistem de avertizare sonoră.
Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani atunci când se deplasează pe partea carosabilă. Pentru a putea fi observați de ceilalți participanți la trafic, conducătorii de trotinete electrice trebuie să poarte îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.
La schimbarea direcției de mers conducători de trotinete electrice se vor deplasa pe lângă ele, respectând regulile de circulație privitoare la vehiculele împinse cu mâna.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ