ACCIDENT DE COŞMAR LA ŞCOALA 1

0
236

Planul Roşu de intervenţii a fost activat astăzi la Buzău, după ce, un autoturism a intrat într-un grup de părinţi, în faţa Şcolii numărul 1. La volanul maşinii se afla chiar directoarea şcolii. Nouă persoane au ajuns la Spital.

Un autoturism scăpat de sub control a semănat panică astăzi, în jurul prânzului, în faţa Şcolii nr.1 de pe Bulevardul Bălcescu. Monica Gheorghe, directoarea unităţii de învăţământ, a lovit cu maşina mai mulţi părinţi care îşi aşteptau copiiisă iasă de la ore. Se pare că şoferiţa, care voia să intre în curtea şcolii, a încurcat comezile maşinii, apăsând din greşeală acceleraţia, în loc de frână. Potrivit poliţiştilor, pe fondul unei manevre executate greşit, a acroşat poarta de acces, şi un grup de persoane afalte pe trotuar. În urma impactului 8 persoane, au suferit vătămări corporale, printre care se numără şi o fetiţă de 12 ani. Au urmat scene de coşmar, cu răniţi întinşi pe jos până la sosirea echipajelor de ambulanţă

Având în vedere gravitatea accidentului şi numărul mare de răniţi, autorităţile au declanşat Codul Roşu de intervenţii. Imediat, zona, foarte aglomerată la acea oră, a fost împânzită de poliţişti, jandarmi, militari de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Serviciul de ambulanţă a trimis mai multe echipaje care le-au acordat primele îngrijiri celor care au fost răniţi şi pentru a-i transporta la spital. Alte ambulanţe au ajuns, ulterior la Şcoala 1 pentru a prelua, ori a oferi asistenţă medicală altor persoane care au suferit atacuri de panică. Printre ei se află şi directoarea Monica Gheorghe, cea care a produs accidentul. Victimele transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău sunt în stare stabilă, cu excepţia unui bărbat ale cărui picioare au fost pur și simplu zdrobite. De asemenea, o femeie însărcinată a fost transferată la Maternitate. Poliţiştii au întocmit un dosar penal şi continua cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ