Adrian Zoican, şef la filiala municipală PNL Buzău

0
19

Ales de majoritatea liberalilor
Filiala municipală a Partidului Național Liberal Buzău și-a ales un nou lider, în persoana medicului Adrian Zoican. Acesta a fost votat de majoritatea colegilor liberali prezenți la conferința de alegeri desfășurată joi. Proaspăt ales în funcția de președinte al Organizației Municipale a PNL Buzău, Adrian Zoican a subliniat importanța creării unei echipe unite și a întăririi organizației prin aducerea de noi și valoroși membri.

PNL
„Ceea ce s-a întâmplat astăzi este un prim pas spre crearea unei echipe care să reușească să atragă tot electoratul de dreapta, fapt care să se reflecte în votul de la alegerile din iarnă. Trebuie să reconstruim organizația și să facem tot ce ne stă în putință pentru a conta, din ce în ce mai mult, în viața politică a Buzăului.”, a precizat Adrian Zoican.
La rândul său, președintele interimar al Organizației Județene a PNL Buzău, Adrian Mocanu, și-a exprimat încrederea deplină în noul lider al filialei municipale.

PNL
„Adrian Zoican este omul care și-a câștigat legitimitatea prin muncă și implicare, liberalul care, în campania pentru alegerile locale, a mers în mijlocul buzoienilor, a ascultat și a acționat. Îi doresc mult succes și am toată încrederea că, sub conducerea lui, organizația municipală a PNL Buzău va fi pe drumul cel bun! Succes,
Adrian Zoican! Sunt sigur că, împreună, vom face treabă bună pentru Buzău!”, a transmis Adrian Mocanu.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ