AGRICULTORI MILIONARI! APIA anunţă un an agricol mai bun

0
75

Până pe 1 iulie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Buzău a reuşit să se achite de toate plăţile aferente schemelor finanţate din fondul european de garantare în agricultură. Astfel, reiese dintr-un raport de activitate întocmit pentru prima jumătate a anului curent, fermierii buzoieni au încasat sumele de bani aferente cererilor unice pe suprafaţă, banii alocaţi pentru motorină în agricultură, ajutorul pentru bunăstare în sectorul animalelor pentru păsări şi porcine, plata primelor de asigurare şi cele pentru restructurare – reconversie plantaţii viti-vinicole.
Reprezentanții APIA au anunțat că în anul 2016, cât şi în acest an se derulează un nou program introdus în schema plăţilor şi ajutoarelor pentru agricultori.
Reprezentanţii APIA sunt de părere că sectorul agricol, în acest an, prin sumele derulate şi categoriile de investiţii realizate, s-a ridicat cu un nivel peste cel de anul trecut.
În acest moment, APIA a intrat în linie dreaptă cu controalele aferente campaniei agricole 2017. Au fost deja formate echipe de control care vor verifica prin teledetecție sau în mod clasic datele pe care agricultorii le-au declarat în scopul de a beneficia de subvenții în sectorul zootehnic sau cel vegetal. Pe timpul controalelor, echipele din cadrul APIA vor verifica dacă proprietarii de ferme au declarat în mod corect numărul de capete pentru care solicită sprijin financiar. Se vor organiza două sesiuni de control prin teledetecție astfel încât rezultatul verificărilor să fie cât mai elocvent. După finalizarea controalelor și analiza datelor, APIA anunță începerea plății în avans aferente cererilor unice.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ