AJOFM face alfabetizare și apoi calificare

0
2

Realitatea județului Buzău: 46 la sută din șomeri au sub patru clase
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Buzău organizează la începutul fiecărui an un plan privind formarea profesională a șomerilor prin cursuri de calificare sau reconversie. În ultima perioadă însă nivelul cursurilor de calificare a scăzut direct proporțional cu nivelul cunoștințelor celor aflați în căutarea unul loc de muncă. Așa s-a ajuns la situația în care specialiștii în resurse umane trebuie mai întâi să îi învețe pe șomeri să scrie, să citească și să îi familiarizeze cu noțiunile de bază ale matematicii, înainte de a-i califica într-un domeniu. Iar numărul celor care se află în această situație nu este deloc mic.
Mai precis lucrători la spații verzi sau în domeniul HORECA.
Persoanele care își doresc să se recalifice și care au experiență în muncă vor avea deoasemenea posibilitatea de a urma un curs în anumite meserii căutate la acest moment pe piața muncii. La nivelul județului Buzău sunt înregistați peste 7 000 de șomeri, majoritatea dintre ei neindemnizați, beneficiari ai venitului minim garantat.

Florin Zafiu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ