AJUTOARE PENTRU CENTRALE TERMICE

0
701

Buzoienii care se vor vedea nevoiți să se debranșeze de la sistemul centralizat de încălzire și nu vor avea bani să își monteze o centrală termică vor fi ajutați de Primărie. Consilierii locali au aprobat un proiect de hotărâre care prevede acordarea unui sprijin financiar familiilor care nu dispun de resurse materiale suficiente pentru a-și achiziționa un sistem de încălzire. Aceste ajutoare ar putea ajunge până la suma de 7 mii de lei.
Buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire stau cu frica-n sân că, în această iarnă, facturile la încălzire s-ar putea dubla. Șefii din Palatul Comunal au anunțat că nu vor mai acorda bani din bugetul local pentru a acoperi subvenția și astfel prețul pe care trebuie să-l plătească buzoienii pentru o gigacalorie va sări de la 230 la 430 de lei. Pe de altă parte, există și situații în care furnizarea căldurii preuspune pierderi majore pentru Regia Autonomă Municipală. Este vorba despre acele blocuri în care au mai rămas racordate la sistem mai puțin de trei apartamente și pentru care societatea are cheltuieli foarte mari pentru asigurarea căldurii. Mai grav este că astfel de situații sunt tot mai des întâlnite deoarece, de la un an la altul, crește numărul buzoienilor care renunță la încălzirea centralizată. În aceste condiții, municipalitatea a ajuns la concluzia că este mai rentabil să plătească ajutoare pentru familiile care au rămas racordate la RAM pentru a-și achiziționa centrale termice.
Aceste ajutoare ar putea ajunge până la suma de 7.000 de lei. Însă se vor acorda buzoienilor care stau la bloc şi au venitul net de până la salariul minim pe economie.
O altă problemă pe care Pri¬măria Buzău în¬cearcă să o rezolve este şi cea a locuinţelor ANL, unde oamenii au cerut ajutorul autorităţilor pentru debranşarea de la RAM. Cum blocurile sunt în proprietatea Guvernului, singura soluţie ar fi ca locuinţele să fie cumpărate de chiriaşi care, odată deveniţi proprietary, pot face orice fel de modificări, inclusiv să se debranşeze de la reţeua de termoficare a oraşului.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ