APĂ CU BIDOANELE, LA CERNĂTEȘTI

1
114

Un primar a găsit soluția pe timp de caniculă
De mai bine de o lună, în localitățile Aldeni și Manasia din comuna Cernătești, apa potabilă vine doar de două ori pe zi. În plină caniculă autoritățile duc apă către localnici cu bidoane de 1000 de litri, iar situația în continuare persistă. O altă localitate din județ care se confruntă cu aceeași problemă a găsit soluția.
În ultimele zile temperaturile au trecut de 30 de grade, iar weekendul ce urmează se anunță a fi cel mai cald din această vară. Se vor înregistra temperaturi până la 37-38 de grade, cu disconfort termic accentuat. În acest context, sute de oameni din localitățile Aldeni și Manasia primesc apă doar de două ori pe zi. Situația persistă de mai bine de o lună, iar primarul comunei Cernătești spune că reprezentanții Companiei de Apă nu au rezolvat la acest moment situația.
Localnicii au la la dispoziție și câteva fântâni, însă pentru persoanele în vârstă este aproape imposibil să ajungă la ele . Managerul Companiei de Apă Buzău susţine că s-au făcut eforturi, iar în cele două localități se va furniza, deocamdată, apă de două ori pe zi cu o durată de două ore, urmând ca intervalele să crească.
În situația în care prevederile din contractele de furnizare a apei nu vor fi respectate, Compania de Apă a anunțat că va aplica o reducere la plata abonamentelor.
Printre comunele de pe Valea Slănicului care vor urma să primească apă cu porția, se află și comuna Sărulești. Aici, primarul a găsit soluția, astfel încât oamenii să primească apă fără un program stabilit. A mai cumpărat un rezervor în plus, față de cel existent.
Reprezentanții Companiei de Apă spun că s-a ajuns în această situație și din pricina celor care folosesc apa potabilă pentru irigații în contextul în care rezervele sunt deosebit de mici. Din acest motiv, operatorul economic face apel la solidaritate și recomandă buzoienilor să utilizeze pentru lucrările agricole apa din resurse proprii, din fântâni, puțuri sau chiar din apele de suprafață.

Florin Zafiu
Robert Oprea

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Vorbesc în cunoștință de cauză…sunt unul din cei care au promovat proiectul aductiunii xu apa de la Cireșul,Manzalesti…..aceasta companie de apa nu a investit un leu în 9 ani….doar a marit prețul….urmările sunt…un baraj colectat….o stație de apă nefuncționala..o apa care numai potabila nu este

LĂSAȚI UN MESAJ