Apocalipsa pe dealurile Beceniului

0
7

500 de hectare inciderate de o mână criminală
Un incendiu de vegetație uscată întins pe o suprafață de peste 500 de hectare la beceni și Scorțoasa a fost stins după ore în șir de chin de către pompierii buzoieni. Prefectul județului Buzău, ajuns la fața locului, a declarat că incendiul a fost pus de către anumiți localnici.
Imaginile apocalipsei la Beceni și Scorțoasa. Peste 500 de hectare de teren au fost cuprinse de un incendiu masiv de vegetație uscată. Focul a pornit în după-amiaza de joi și s-a extins cu repeziciune din pricina rafalelor de vânt. La fața locului zeci de pompieri au fost prezenți pentru a încerca să stăvilească flăcările, la acțiune fiind prezent și prefectul județului Buzău. Abia târziu în noapte, stingătorii au reușit să pună capăt misiunii.
Potrivit autorităților, incendiul a fost provocat și nicidecum nu a pornit accidental.
În acest moment autoritățile desfășoară o anchetă pentru identificarea celor care au inițiat incendiul, existând informații deja în acest sens.
Incendiul de la Beceni extins și în comuna Scorțoasa este o continuare a celui de zilele trecute care a avut loc tot în comuna Beceni, dar de o amploare mai mare. Atunci peste 400 de hectare de teren au fost cuprinse de flăcări, cauza probabilă fiind tot o mână criminală.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ