AU ÎNVĂŢAT DIN TRAGEDIE! Echipaje de la Ambulanță și SMURD la festival

3
1622

Aseară, la finalul Festivalului Internaţional de Dansuri Folclorice un domn în vîrstă, dar şi o tînără din ansamblul folcloric al Slovaciei, au avut nevoie de îngrijiri medicale. E de remarcat, că pe tot parcursul festivalului la faţa locului s-au aflat două echipaje de prim ajutor, unul de la Ambulanța și unul de la SMURD. Intervenţia a avut loc imediat iar cei doi pacienţi au fost duşi de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale.
Intervenţia a fost promptă iar prin acest lucru organizatorii, au dovedit că au învăţat din greşeli. În weekendul precedent, la Festivalul Timișoreana, o tânără în vîrstă de 20 de ani a murit în Piața Dacia după o criză de astm. La fața locului organizatorii n-au adus nicio autosanitară, iar procurorii cercetează într-un dosar penal în ce măsură acest lucru a fost unul ilegal. La festivalul de dansuri populare organizatorii şi-au luat de această dată toate măsurile.
Tînăra din Slovacia a primit tratamentul necesar la spital și apoi a fost externată.

Florin Zafiu
Laurenţiu Grozea

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ