AU RĂMAS PE DRUMURI

0
36

Cei doi soți în vârstă de 40 și 45 de ani au doi copii de 8, respectiv 15 ani. Toți patru erau plecați aseară la o rudă din sat care se simțea foarte rău. Aceștia au lăsat focul aprins în sobă pentru a fi cald în casă atunci când se vor întoarce, numai că ghinionul a făcut ca o bucată de jar aprins să sară în cameră și să aprindă întreaga locuință. Pentru că nimeni nu era acasă, doar vecinii au fost cei care au observat flăcările mari ce au cuprins întreaga locuință.

Familia care locuiește la marginea satului este cunoscută drept una nevoiașă, iar nenorocirea a făcut ca soții să rămână și fără suma de 700 de lei provenită de la vânzarea unui cal, bani cu care urmau să cumpere lemne, haine și mâncare pentru cei doi copii minori. Vecinii au fost cei care au sunat de urgență la 112 și au cerut ajutor, dar deși pompierii au intervenit rapid, nu au mai putut salva mare lucru din casă.

Familia rămasă fără locuință va sta în casa unor vecini până când primăria și oamenii din sat vor reuși să îi ajute să-și construiască o nouă casă. (DENISA IRIMIA)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ