AU SCĂPAT DE PROBELE SPORTIVE

0
55

Au scăpat de testarea fizică pe care erau obligați să o susțină, potrivit unei hotărâri de Consiliu Local adoptată în luna mai. Polițiștii locali nu vor mai trece prin probe sportive menite să le testeze nivelul de pregătire după ce s-a ajuns la concluzia că nu are cine să le elibereze documentele medicale necesare care să ateste că sunt apți să treacă prin aceste testări. În ședința Consiliului Local de vineri, hotărârea adoptată în mai a fost revocată.
Conform hotărârii adoptată de aleșii locali în luna mai, polițiștii locali aveau de trecut câteva probe cu bareme clare de viteză și rezistență, care să arate că sunt pregătiți să intervină și în cazuri cu violenţă, în care trebuie să ţină piept unor infractori cu o condiţie fizică bună. Decizia a ridicat numeroase discuții și dezbateri și chiar un proces în instanță, fiind contestată de polițiștii locali, pentru ca în final să ajungă să fie pusă în aplicare. În perioada 20-24 august a fost planificată susținerea probelor sportive. Însă niciunul dintre cei care urmau să fie testați nu a avut o adverință pe care să scrie ”apt pentru efort fizic”, fapt care a împiedicat susinerea efectivă a probelor. Situația a fost apoi dezbătută și la Primăria Buzău, unde pe 27 august a avut loc o întâlnire cu autoritățile locale, medici de familie și alte persoane de referință din domeniu. În final, s-a ajuns la concluzia că nu are cine să elibereze aceste documente pentru că medicii de familie refuză să o facă. În aceste condiții, șefilor din Primăria Buzău nu le-a rămas altceva de făcut decât să inițieze un proiect de hotărâre prin care să fie revocată decizia adoptată în luna mai. Proiectul s-a aflat pe masa consilierilor locali în ședința de vineri.
Inițiatorii proiectului și-au susținut punctul de vedere că hotărârea trebuie revocată prin faptul că aceasta ar putea da naștere unor litigii judecătorești.
În final, aleșii locali au căzut de acord că această hotărâre trebuie revocată și au votat ”pentru”.

DENISA IRIMIA/ ROBERT OPREA

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ