Autorecenzarea, o piatră de încercare

0
11

Vârstnicii au solicitat ajutor recenzorilor
Pentru o bună parte dintre noi, mediul online nu mai reprezintă vreo necunoscută, pentru alții în schimb, în special pentru seniori este o mare piatră de încercare. Din acest motiv, mulți dintre vârstnici au solicitat ajutorul personalului instruit pentru a putea trece fără prea mari emoții de etapa autorecenzării.
A început oficial perioada în care românii se pot autorecenza pentru Recensământul populației și locuințelor. Autorecenzarea se desfășoară timp de două luni, până în data de 15 mai. Pentru o parte dintre buzoieni, nefamiliarizați cu mediul online și tehnologia, campania s-a dovedit o piatră grea de încercare motiv pentru care au solictat ajutorul recenzorilor care au oferit servicii de asistență în cadrul centrelor special amenajate din municipiul Buzău.
O parte dintre buzoieni spun că nu vor participa la campania de autorecenzare, în schimb îi vor aștepta pe recenzori la domiciliu în cea de-a doua etapă care se desfășoară în perioada 16 mai-17 iunie 2022.
Numărul mare de accesări a platformei de autorecenzare a condus încă din debutul recensământului la blocarea platformei online.

Florin Zafiu
Adrian Meteleanu

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ