BANI DE LA GUVERN PENTRU ZONELE CALAMITATE

0
58

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre,banii necesari pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate din 28 de județe, ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii care au generat inundaţii, alunecări de teren. Printre judeţele beneficiare de sprijin guvernamental se numără şi Buzăul.
Judeţul Buzău va beneficia de ajutoare financiare de la Guvern pentru înlăturarea efectelor calamităţilor produse de inundaţii în această vară. Executiuvul a aprobat în şedinţa de ieri alocarea sumei de 212,15 milioane de lei pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate din 28 de județe, ca urmare a cantităţilor foarte mari de precipitaţii care au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele și malurile de apărare, structura drumurilor județene, a drumurilor comunale, podurilor, podețelor și digurilor.
“Având în vedere situaţia gravă cu care se confruntă persoanele afectate de calamităţile naturale în aceste zone și ținând cont de faptul că autorităţile administraţiei publice locale nu dispun de fondurile necesare, se vor aloca din Fondul de intervenție, prevăzut în bugetul de stat pe anul în curs.” (Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice)
Potrivit hotărârii de Guvern, 192,71 milioane lei vor fi repartizate în 28 de judeţe, printre care şi în Buzău, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în lunile iunie și iulie 2018.Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autoritățile administrației publice locale, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate.

Laurenţiu Marinov

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ