Bătăi cu arme albe la Râmnicu Sărat

0
69

Un tânăr ar fi derapat cu mașina în mai multe persoane
Patru persoane au fost spitalizate în urma unui conflict la Râmnicu Sărat, pe fondul consumului de alcool. Potrivit unor surse, s-ar fi folosit inclusiv arme albe. Ulterior, unul dintre cei implicați ar fi derapat cu mașina și a intrat într-un grup de persoane. Trei dintre ele au ajuns la Spitalul Județean Buzău iar cea de-a patra persoană a rămas internată la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat.
Având în vedere că unul dintre pacienți se afla în stare gravă a fost luată decizia de a fi transportat la Spitalul Floreasca din Capitală.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor.

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ