150.000 de vizitatori și 150.000 de euro atrași prin proiecte
Comunitățile din Ținutul Buzăului cunosc o dezvoltare impresionantă datorită proiectelor implementate de Asociația Ținutul Buzăului și Consiliul Județean Buzău, împreună cu partenerii, în cursul ultimului an și jumătate, după ce organizația a obținut statutul de Geoparc Internațional UNESCO pentru zonă. Comparativ cu anii anteriori, numărul de turiști se va dubla până la finalul acestui sezon, ajungând la peste 150.000 de vizitatori, informează responsabilii Geoparcului Ținutul Buzăului, prin intermediul unui comunicat de presă.
În martie 2022, Asociația și Consiliul Județean Buzău reușeau să includă Ținutul Buzăului în clubul select al Geoparcurilor UNESCO. Aici se află atracții turistice renumite, precum Vulcanii noroioși, domurile de sare, focurile vii, trovanții de la Ulmet, așezările rupestre și chihlimbarul roșu de la Colți.
„De 1 an și jumătate, Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului este un motiv de mândrie locală, dar și unul dintre reperele ce oferă județului Buzău un loc de cinste pe harta turismului responsabil. Acreditarea UNESCO a Geoparcului Ținutul Buzăului poate fi privită din mai multe perspective, dar vreau să menționez două. Este, cu siguranță, o răsplată a eforturilor celor trei parteneri, ce și-au dat mâna pentru dezvoltarea durabilă și armonioasă a acestui teritoriu. Dar cred că cel mai important aspect face referire la punerea în valoare a unor comunități, tradiții și locuri pe care noi, buzoienii, le prețuim și care reprezintă marea noastră moștenire culturală”, a declarat președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Pe lângă sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Buzău, Asociația a atras la rândul ei fonduri de peste 150.000 euro, prin implicarea în proiecte internaționale și prin sponsorizări ale companiilor mari din România. Cel mai recent proiect câștigat, în valoare de 40.000 de euro, îi va ajuta pe profesori să desfășoare ore în aer liber în zone precum Vulcanii Noroioși, având la bază o colaborare cu geoparcuri din Norvegia, Irlanda și Italia.
„Partea frumoasă în a avea un Geoparc este că acest tip de teritoriu nu doarme niciodată. Sau, ca să fac o glumă, echipa nu doarme niciodată. Dincolo de misiunea noastră de a dezvolta Ținutul Buzăului avem deja și a doua misiune, de a păstra statutul de Geoparc International UNESCO. Cu mai mulți parteneri care se concentrează pe acest lucru, rezultatul este că Ținutul devine un teritoriu efervescent, care se dezvoltă mai repede decât alte zone. La mai puțin de un an de la obținerea statutului, am început deja să ne pregătim pentru vizita de revalidare, care va avea loc în 2025”, spune Răzvan-Gabriel Popa, Asociația Ținutul Buzăului, managerul Geoparcului UNESCO.













