La capătul unui proces extrem de lung şi de complicat, magistraţii Tribunalului Dâmboviţa au decis miercuri seară, că este prea târziu pentru a-l condamna pe fostul primar al municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul “Orizont”. Instanţa a constatat că a intervenit prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată în urmă cu aproape patru ani şi a decis încetarea procesului penal. În schimb, acelaşi complet de judecători, prin sentinţa pronunţată, în latura civilă, îl obligă pe Boşcodeală să plătească în solidar cu celilalţi doi inculpaţi din dosar, Viorica Stana şi Nicolae Trandafir, aproape 60 de miliarde de lei vechi.
“(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, (…), Stana Viorica, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, (…) şi Nicolae Trandafir, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (…), constatând intervenită prescripţia răspunderii penale. (…) admite în parte acţiunea civilă formulată de către Staţiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău şi, în consecinţă obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 5.352.864 lei, cu dobânda legală la data plăţii, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 33 ha., situat pe raza municipiului Buzău, care a făcut obiectul procesului-verbal nr.15625/19.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău. (…) admite în parte acţiunea civilă formulată de către Agenţia Domeniilor Statului (…), în consecinţă, obligă, în solidar, pe inculpaţii Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, la plata către aceasta a sumei de 531.062 lei, la care va fi adăugată dobânda legală pe timp de un an, calculată la nivelul anului 2001, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea terenului în suprafaţă de 33 ha (…) şi contravaloarea, la nivelul anului 2001, a terenului situat pe raza municipiului Buzău, în tarlalele 24 şi 25, identificat în procesul – verbal nr.16303/29.11.2001 emis de O.C.A.O.T.A. Buzău, în baza Ordinului Prefectului nr.146/24.07.2001”
Totodată, Tribunalul Dâmboviţa a hotărât anularea procesului verbal emis de Oficiul de Cadastru, în baza căruia, terenul Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură, pe care a fost construit cartierul Orizont a trecut din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău.
“Menţine măsura sechestrului asigurator dispusă asupra bunurilor mobile şi imobile, proprietatea inculpaţilor Boşcodeală Constantin Octavian, Stana Viorica şi Nicolae Trandafir, instituită prin ordonanţa (…) Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Dispune anularea procesului-verbal nr.15625/19.11.2001, emis de O.C.A.O.T.A Buzău(…)”
Constanin Boşcodeală şi ceilalţi inculpaţi au de plătit de asemenea, cheltuielile judiciare ocazionate de desfăşurarea urmăririi penale. Sentinţa nu este definitivă şi paote fi atactă cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare de fiecare dintre părţile din dosar, procuror, inculpaţi şi părţile civile. Fostul edil al Buzăului a fost trimis în judecată în anul 2014, de procurorii DNA, fiind acuzat de abuz în serviciu în dosarul ce vizează trecerea ilegală a unei suprafețe de teren de 33 de hectare din domeniul public al statului, în cel privat. În același dosar au mai fost trimiși în faţa instanţei, Viorica Stana, care la data faptelor era director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, și Nicolae Trandafir, fost director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.(Laurenţiu Marinov)