BUGETUL JUDEŢULUI, MAI MARE

0
38

Judeţul Buzău va avea, anul acesta un buget mai mare cu 10 milioane de lei decât în 2017. Proiectul bugetului propriu a fost publicat pe site-ul Consiliului Judeţean şi se află în dezbatere publică până la sfârşitul acestei luni, aşa cum prevăd legile în vigoare. Luna viitoare urmează să fie supus aprobării consilierilor judeţeni.

Banii vor merge către dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului, către reţeaua medicală, dar şi către instituţiile aflate în subordinea Consiliului Judeţean. Sume importante din bugetul anului 2018 vor fi alocate Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului. Vor fi, de asemenea, bani pentru investiţii noi, precum un bloc de locuinţe pentru medici, dar şi reabilitarea unor drumuri importante.

Din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean vor fi realizate covoare asfaltice pe 50-60 de kilometri, pe mai multe drumuri judeţene. Proiectele aflate în desfăşurare vor primi finanţare din bugetul pe 2018, dar şi activităţile sportive şi desigur, evenimentele dedicate Centenarului. Luna viitoare, consilierii judeţeni vor fi convocaţi într-o şedinţă pentru a vota proiectul de buget, aflat zilele acestea în dezbatere publică.(Laurenţiu Marinov)

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ